7. Taj Mahal

Taj Mahal este un monument în orașul Agra, India. A fost construit de împăratul Shah Jahan drept mausoleum pentru soția sa, Mumtaz Mahal. Clădirea a fost construită între 1630 și 1653.

În 1983 Taj Mahal a devenit parte din patrimoniul mondial UNESCO și rămâne și până astăzi printre cele mai vizitate și faimoase monumente din lume.

Descriere

Odinioară capitală a Imperiului Mogul (sec. XVI - XVIII), Agra se află la o oră și jumătate de mers cu trenul expres din New Delhi. Turiști din întreaga lume vizitează zona, dar nu pentru ruinele fortăreței construite de acest imperiu, ci pentru a vedea cu ochii lor Taj Mahal-ul. El este cel mai faimos monument din India, un templu magnific ce amintește lumii de bogata civilizație a unei țări care a fost treptat „înghițită” de industrializare. Taj Mahal-ul este cu adevărat cel mai bine păstrat monument mormânt din lume. Poetul englez Edwin Arnold îl descria ca fiind „nu un monument de arhitectură, ci dragostea unui împărat încrustată în piatră”. Este amplasat pe malul râului Yamuna, care servea ca mijloc de apărare a Fortăreței de la Agra, centru al Imperiului Mogul până la mutarea capitalei la Delhi în 1637.

Taj Mahal-ul a fost construit de al cincilea împărat mogul, Shah Jahan, în memoria celei de-a doua soții Mumtaz Mahal, prințesa persană musulmană. Împărăteasa a murit după nașterea celui de-al 14-lea copil, alături de soțul său, în timpul campaniei de zdrobire a rebeliunilor din Burhanpur. Moartea ei l-a afectat într-atât pe împărat încât părul i-a albit în numai câteva luni. Înainte de ultima suflare Mumtaz l-a rugat pe împărat patru lucruri: să-i construiască un mormânt, să se recăsătorească, sa-și iubească fiii și să-i viziteze mormântul la aniversare. Șahul a pierdut la decesul soției sale nu numai o consoartă, ci și un abil și inteligent sfetnic politic. Așa a jurat împăratul că va construi un edificiu funerar mareț și fără egal în lume.

Construcția Taj Mahal-ului a demarat în 1631 și a durat 22 de ani. Se spune că 20 de mii de oameni ar fi fost trimiși să muncească aici. Materialele erau aduse din întreaga Indie și din alte zone ale Asiei cu ajutorul unei "flote" ce numără 1000 de elefanți. Proiectat de arhitectul iranian Ustad Isa, Taj Mahal-ul a devenit "simbolul dragostei eterne". Clădirea "răsare" din peisajul roscat, așezată fiind pe o terasă de marmură albă care pune în evidență uriașul dom și cele patru minarete. Ansamblul închide în interior o grădină deosebit de frumoasă cu fântâni arteziene iar aleea principală, care pornește de la intrarea impozantă, este străjuită de arbori ornamentali.

Complexul mai cuprinde în afară de palatul propriu zis și o moschee. Aparent s-ar putea spune că sunt de fapt două moschei, însă una dintre clădiri este construită doar pentru simetrie, întregul complex fiind construit simetric. Înăuntrul domului se află sicriul împărătesei încrustat cu pietre prețioase. Atât de strălucitoare sunt interioarele incât au fost descrise ca fiind "proiectate de uriași și finisate de bijutieri". Singurul obiect asimetric din interiorul domului este sicriul împăratului care a fost construit alături de cel a reginei, 35 de ani mai târziu. Aceeași marmură este întâlnita și in 

camera

 mortuară, care prezintă sculpturi cu modele florale. Cu toate că este un mormânt, este adevărat - deosebit, plutește între cer și pământ cu formele lui simetrice perfecte și cu grădinile din jur reflectându-se în oglinda lacului împrejmuitor. În fața acestor minuni, turiștii rămân realmente gură cască.

Monument al dragostei trainice, Taj Mahal-ul are multe locuri ce se ascund ochilor vizitatorilor grăbiți. Baza rectangulară a clădirii este ea însăși un simbol. Poarta principală se aseamănă unui văl, pe care femeile Indiei îl poartă în noaptea nunții. Binecunoscutele imagini ale Taj-ului nu corespund întru totul legendei, poeziei și romantismului despre care Rabindranath Tagore obișnuia să spună că este "o lacrimă pe obrazul timpului". Culorile ansamblului se schimbă de la oră la oră și de la anotimp la anotimp așa incât Taj Mahal-ul și mormântul pe care îl găzduiește nu sunt niciodată la fel.

Ca o bijuterie strălucește Taj-ul în lumina lunii, captată de nenumăratele pietre prețioase încrustate în marmură. La răsărit întreg ansamblul pare roz, iar seara alb-galbui. Schimbarea culorilor se spune că este simbolul stării de spirit a femeilor. In vremurile de demult, existau aici uși de argint, iar în interior era amplasat un grilaj de aur masiv și o textura de perle direct pe lespedea funerară. Acestea au fost furate.

Clădirea este situată într-un decor natural și comunică cu exteriorul printr-o poartă înaltă și masivă, care este simbolul clar al intrării în paradis. Aceasta era fabricată din argint masiv și nituită cu cuie de argint, însa, din cauză că era foarte grea, s-a scufundat. A fost înlocuită cu una din alama, mult mai ușoară.

Potrivit legendei, Shah Jahan a intenționat să construiască pentru el însuși un monument similar, dar că acesta ar fi urmat să fie construit din marmură neagră pe malul celălalt al râului Yamuna.

Soarta, însă, i-a fost potrivnică: fiul său, Aurangzeb, s-a autoproclamat rege în anul 1658 și l-a menținut în captivitate în fortul de la Agra timp de nouă ani, sub formă de arest la domiciliu.

Tragedia survine aici: din interiorul fortului, fostul împarat mogul avea în departare privelistea și, totdată, perspectiva Taj Mahal-ului.

Deși iubirea puternică pentru soția călăuzitoare de vieți, nu a încetat nici chiar în momentul morții soțului iubit, totuși soarta le-a mai pregătit incă ceva celor doi: Taj Mahal-ul se schimbă din cauza poluării. Acesta își schimbă culoarea în galben, din cauza poluării, în pofida restricțiilor impuse activităților industriale și circulației rutiere. Pentru conservarea monumentului, Curtea Supremă indiană a ordonat în urmă cu zece ani închiderea sau mutarea turnătoriilor, cărămidăriilor și sticlăriilor din apropierea Taj Mahal-ului, situat la Agra, în nordul țării. Numai vehiculele electrice sunt autorizate în apropierea mormântului, iar calitatea aerului este măsurată regulat.

'Cu toate acestea, depunerea de particule de materie în suspensie pe marmura albă a Taj Mahal-ului îi dă o tentă galbenă la suprafață, potrivit unui raport parlamentar ale cărui concluzii au fost publicate marți de ziarul Times of India. Comisia recomandă aplicarea unui tratament pe bază de argilă pe fațada monumentului, așa cum s-a mai făcut deja în trecut.

Nimfele

Nimfele sunt genii ale naturii, pe care cei vechi și le închipuiau ca pe niște fecioare tinere și frumoase.

Ele locuiau în grotele de pe vârfurile munților, în codrii deși, pe câmpii sau în ape și erau de mai multe categorii: nimfele apelor purtau numele de oceanide, nereide și naiade, cele ale munților de oreade, iar cele ale pădurilor de driade și hamadriade. Nimfele erau înzestrate cu darul profeției. De cele mai multe ori oamenii le invocau în calitate de genii protectoare, implorându-le sprijinul. Legendele legate de numele lor sunt numeroase, ele fiind iubite de zei și nu arareori și de muritori (de exemplu, Daphne, Callisto etc.).

Tinere frumoase și seducătoare, nimfele au numeroși iubiți, majoritatea zei: Zeus, Apollo,Hermes și Dionis. Dar nimfele căutau de obicei tineri. Astfel, cucerite de frumusetea lui Hylas, ele i-l răpesc lui Heracle și-l atrag în adâncurile izvorului lor. Puternice, nimfele sunt redutabile. Însăși frumusețea lor poate duce la nebunie. Erau considerate divinități secundare, cu puteri limitate, iar cultul lor nu se preta la mari celebrări publice, însă erau foarte populare. Apropiate de oameni, erau venerate prin intermediul preoților. Sanctuarele lor erau doar izvorul, copacul, stânca sau fântâna, locuri pe care țăranii le decorau așa cum doreau.

Există nenumărate legende în care nimfele erau printre personajele principale. Una dintre acestea este cea a lui Narcis, simbolul iubirii de sine. Narcis fusese binecuvântat de către zei cu o frumusețe nemaivăzută, frumusețe care făcea victime atât printre femei, dar și printre bărbați. Multe nimfe se îndrăgostesc de Zeus, printre care și Echo. Aceasta este blestemată de Hera, soția lui Zeus deoarece l-a ajutat pe stăpânul Olimpului să o înșele. Nimfa a ținut-o de vorbă pe Hera în timp ce Zeus o înșela. Aflând de acest lucru, Hera a pedepsit-o pe Echo, luându-i glasul, lăsând-o să scoată numai sunete scurte. Echo îl urmărește pe Narcis în pădurea unde acesta vâna. Simțindu-i prezența, Narcis întrebă cu glas tare cine este în pădure. Nimfa nu putea decât să scoată ecoul spuselor lui Narcis. Disperată că nu poate să comunice cu Narcis, Echo se aruncă în brațele sale. Surprins, tânărul fuge, iar nimfa nu mai vrea să trăiască și se omoară.

Alta legendă este despre o nimfă, Galatea, care se îndrăgosti de un tânar păstor pe nume Acis, fermecată de cântecul lui. Iar când Galatea și Acis s-au privit în ochi, întorceau privirile lor sfioase. Era o seară minunată dar apăru Poliphem, un ciclop fiu a lui Poseidon, o amenință pe Galatea că îi va distruge trupul lui Acis. Iar Poliphem a aruncat o stâncă în Acis. Din trupul tânărului nu rămaseră decât picături de sânge. Lui Nereus i se făcu milă de Galatea așa că transformă picăturile de sânge a lui Acis într-un râu care curge în mare.

Legendele nimfelor au surescitat imaginația multora, însă mai ales a pictorilor celebrii care le-au consacrat acestora unele dintre cele mai frumoase tablouri existente.

6. Colosseumul

Colosseumul este un monument turistic din Roma vizitat de foarte mulți turiști din toată lumea. El este probabil cea mai impresionantă clădire-ruină a Imperiului Roman. Cunoscut inițial sub numele de Amfiteatrul Flavian, Colosseumul era cea mai mare construcție a vremurilor sale și astăzi este cel mai mare amfiteatru antic care poate fi vizitat.

Luptele de gladiatori

Prizonierii din războaie erau puși să lupte între ei sau cu animale sălbatice. Spectatorii se delectau privind luptele dintregladiatori.

Amfiteatrul Flavian

Împăratul Vespasian, fondatorul dinastiei Flaviane, a început construcția Colosseumului^[1] în anul 72 d.Hr.. Aceasta a fost încheiată în anul 80 d.Hr., la un an după moartea lui Vespasian.

Uriașul amfiteatru a fost construit în locul unui lac artificial, parte din marele parc construit de Nero în centrul Romei, care includea de asemenea și Domus Aurea^[2], cât și statuia Colossus. Această gigantică statuie a lui Nero, de 36 de metri înălțime, care îl prezenta pe împărat în chip de zeu al soarelui a dat numele actual al construcției - Colosseum. Statuia, amplasată lângă amfiteatru, a fost demolată ulterior. Nu numai statuia, dar și amfiteatrul ofereau o priveliște grandioasă. În formă de elipsă, cu axa mare de 186 m, axa mică de 150 m, avea un perimetru de 520 m si o înălțime de 55 m, oferind locuri pentru aproximativ 50.000 spectatori. Fundația pe care a fost construit avea 12 metri grosime.

Descrierea fizică[modificare | modificare sursă]

Exterior

Spre deosebire de amfiteatrele construite anterior între două dealuri, Colosseumul este o structură autonomă, în întregime construită. Planul său este eliptic, având 189 m lungime și 156 m lățime, aria sa fiind de 6 ha. Înălțimea zidului exterior este de 48 m. Perimetrul originar măsoară 545 m. Arena centrală este ovală, având 86 m lungime și 156 m lățime, înconjurată de un zid de 4,5 m înălțime, care se ridică până la nivelul primelor rânduri pentru spectatori.

Se estimează că zidul exterior era construit din 100.000 m³ de travertin, nu zidit cu mortar, ci fixat cu scoabe de fier. Ansamblul structurii a suferit pagube însemnate în decursul veacurilor, prin prăbușirea unor părți mari, în urma unorcutremure. S-a păstrat partea de nord a zidului de incintă. În secolul al XIX-lea au fost adăugate la extremitățile sale rampe de cărămidă pentru a-l consolida. Restul exteriorului actual al Colosseumului este de fapt zidul interior de la origine.

Partea păstrată a zidului exterior al fațadei monumentale se compune din trei niveluri de arcade suprapuse, având deasupra o platformă pe care se înalță un atic foarte înalt, prevăzut cu ferestre la intervale regulate. Arcadele sunt încadrate de semi-coloane dorice, ionice și corintice, în timp ce aticul este împodobit cu pilaștri corintici. Fiecare arc de la al doilea și al treilea etaj era ornat cu statui, probabil reprezentând divinități și alte personaje ale mitologiei greco-romane.

În jurul părții de sus a aticului se aflau 240 de catarge dispuse în corbel. Acestea susțineau un acoperiș mare retractabil, cunoscut sub numele de velarium, care ferea spectatorii de arșița soarelui sau de ploaie. Era o pânză foarte mare, susținută de o plasă din frânghii, cu o gaură în mijloc. Acoperea două treimi din arenă, în pantă către centru, pentru a capta vântul și a-l dirija către spectatori. Velarium-ul era manevrat de marinari înrolați în acest scop la sediul marinei din Misenumși cazați la cazarma Castra Misenatium din apropierea Colosseumului.

Capacitatea enormă a Colosseumului necesita un sistem de acces și de evacuare eficient, pentru care arhitecții au conceput soluții similare celor care există la stadioanele moderne. La parter existau 80 de intrări, dintre care 76 erau destinate spectatorilor de rând. Fiecare intrare era numerotată, precum și fiecare scară. Nordul intrării principale era rezervat împăratului și apropiaților săi, pe când celelalte trei intrări axiale erau destinate elitei. Cele patru intrări axiale erau bogat decorate cu picturi și reliefuri din stuc, dintre care s-au păstrat unele fragmente. Un mare număr de intrări au dispărut prin prăbușirea zidului exterior, dar intrările de la XXIII la LIV mai există.

Spectatorii primeau bilete sub formă de bucăți de ceramică, pe care erau indicate prin numere secțiunea și rândul. Ajungeau la locurile lor prin vomitoria (la singular vomitorium) care dădeau în tribună. La sfârșitul jocurilor sau în caz de urgență, evacuarea se putea face în câteva minute.

Lucruri de interior

În conformitate cu Calendarul Codex din 354, Colosseumul ar putea găzdui 87.000 de oameni, cu toate că estimările moderne pun cifra la aproximativ 50.000. Ei au fost așezați într-un aranjament pe niveluri, care reflecta natura rigidă stratificată a societății romane. Cutii speciale erau puse la nord și sud pentru împărat și Virginele Vestal, oferind cele mai bune puncte de vedere ale arenei.

Zeus

Zeus (greaca veche: Ζεύς, Zeus, greaca modernă: Δίας, Dias) este "Tatăl zeilor și oamenilor" (πατὴρ ἀνδρῶν τε θεῶν τε, patḕr andrōn te theōn te) și conducătorul zeilor de pe Muntele Olimp. El este zeul cerului și fulgerelor în mitologia greacă. Omologul său roman este Jupiter, omologul hindus este Indra și omologul etrusc este Tinia.

Zeus este copilul lui Cronos și Rhea, și cel mai mic dintre frații lui. În cele mai multe tradiții el este căsătorit cu Hera, deși, la oracolul Dodona, consoarta lui este Dione . În conformitate cu Iliada, el este tatăl Afroditei de Dione.El este cunoscut pentru escapadele sale erotice de pe urma cărora au rezultat urmași evlavioși și eroi, inclusiv Atena, Apollo și Artemis, Hermes,Persefona , Dionysos, Perseu, Hercule, Elena din Troia, Minos, Muzele, Ares, Hebe și Hefaistos. Walter Burkert subliniază în cartea sa, Religie greacă: "Chiar și pe zeii care nu sunt copiii lui naturali îi crește ca un Tată " Pentru greci, el a fost regele zeilor și al universului. Pausanias a observat că " Zeus-regele cerului este comun tuturor oamenilor". În Theogonia lui Hesiod , Zeus atribuie diferite roluri zeilor. În Imnurile lui Homer el este menționat ca șef al zeilor. Simbolurile sale sunt fulgerul, vulturul, taurul și stejarul. În plus, față de moștenirea indo-europeană, are anumite trăsături iconografice din culturile Orientului Mijlociu, cum ar fi sceptrul. Zeus este frecvent descris de artiști greci: în picioare, cu pași mari înainte, cu un fulger nivelat în mâna dreaptă ridicată sau așezat pe un tron în măreție.

Numele

Carul lui Zeus

Numele zeului în nominativ este Ζεύς Zeus / zdeús /. Acesta este încovoiat după cum urmează: vocativ: Ζεῦ / zeu; acuzativ: Δία / Día, genitiv: Διός / Diós, dativ: Διί / dii. Zeus este continuarea grecescului de * Di̯ēus, numele zeului proto-indo-european al cerului în timpul zilei, de asemenea, numit *Dyeus ph2tēr. Zeul este cunoscut în altă denumire ca Rig Veda ("Tatăl Cerului") sau în sanskrita vedică ca Dyaus / Dyaus Pita), latină ( Jupiter, de la Iuppiter, care derivă din vocativul proto-indo-european * dyeu-ph2tēr ), care derivă de la rădăcina * dyeu-("a străluci", , "cer" , "zeu"). Cea mai timpurie formă atestată numelui său sunt în greaca miceniană: di-we și di-wo, scris în Linearul b.

Legenda

Primii ani ai vieții

Rhea îi oferă un bolovan soțului ei Cronos

Copilul Zeus în Creta

El făcea parte din prima generație divină. Era cel mai mic dintre fiii lui Cronos și ai Rheei. Rheea, ca să-l scape de urgia tatălui său, care-și înghițea rând pe rând copiii de îndată ce se nășteau, i-a oferit soțului ei o piatră în locul pruncului (Cronos nu avea vederea bună). Rhea l-a ascuns pe Zeus în Creta, unde a fost îngrijit de către două nimfe, Adrasteia și Ida. Acestea îl hrăneau cu lapte de la capra Amaltheia și cu ambrozie. Cureții (apărătorii lui Zeus) îl protejau pe micul zeu și făceau zgomot cu armele când acesta plângea, ca nu cumva să-l audă Cronos. Când a crescut mare, Zeus a pus la cale, cu ajutorul Gheei și al Metisei, detronarea tatălui său. După ce l-a otrăvit pe Cronos, făcându-l să-și verse înapoi copiii înghițiți, Zeus, împreună cu frații săi acum reîntorși la viață, i-au declarat război lui Cronos.

Lupta cu titanii

Batalia dintre zei si giganti

În ajutorul acestuia au sosit însă frații lui Cronos, titanii. Însă ciclopii și hecatonheirii (uriași cu o sută de brațe) erau de partea lui Zeus. Lupta a durat zece ani și a luat sfârșit cu victoria olimpienilor. Zeus a devenit stăpânul întregului Univers. El a dăruit Lumea subpământeană fratelui său Hades, iar Marea lui Poseidon, păstrându-și pentru sine Pământul. Până să dobândească pacea, a avut de înfruntat însă noi vrăjmași, de data aceasta pe giganții asmuțiți împotriva sa de către Gheea, care a născut un monstru înfricoșător, Typhon, cu o sută de capete de balaur. Lupta cu Typhon a fost cea mai grea dar, în cele din urmă, Zeus a ieșit din nou și definitiv biruitor, azvârlindu-l pe monstru în Tartar. Însă și de acolo îi mai amenința pe zeii olimpieni. El dezlănțuie furtunile și vulcanii. Împreună cu Echidna, jumătate femeie și jumătate șarpe, el dădu naștere luiOrthos, un dulău fioros cu trei capete, lui Cerber, câinele iadului si pe Hidra din Lerna.

Complotul

La uneltirile Herei care era des înșelată, Apollo și cu Poseidon împreună cu Athena, au incercat să-l pună în lanțuri pe Zeus. Dar încercarea a dat greș după ce Zeus a apelat la ajutorul hecatonchiriilor, care l-au eliberat. Zeus o biciuise pe Hera, o ferecase în lanțuri de aur și o spânzurase între cer și pământ.Iar pe Poseidon și pe Apollo i-au pus la munci grele ca să clădească cu propriile lor mâini cetatea Troiei.

Copiii

Zeus si Hera

Cu prima sa soție, Metis, Zeus a născut-o pe zeița Athena, cu Themis a avut mai multe fiice, numite Ore și Moire, cu titanidele Leto și Mnemosyne a avut trei copii, pe zeița Afrodita și respectiv pe Artemis și pe Apollo, cu sora sa Demetra - pePersefona etc. Dintre soții, cea sortită să-i fie egală și regină alături de el în Olimp a fost sora sa, Hera. Cu ea Zeus a avut patru copii: pe Ares, pe Hebe, Ilithyia și pe Hephaistos. Zeus a zămislit numeroși copii unindu-se, în egală măsură, și cu muritoarele de rând: Alcmene, Danae, Io, Europa, Niobe etc., Zeus furisandu-se si deghizandu-se in taur, vultur, lebada sau ploaie , ca sa nu fie vazut de Hera.

Ca stăpân suprem și ca deținător al puterii supreme absolute, Zeus era cel care împărțea dreptatea printre oameni și zei, el era expresia echilibrului și a ordinii din natură și din societate. Era socotit zeul luminii, al fenomenelor naturale, deținătorul fulgerelor și, mai ales, al trăsnetelor - manifestare cu precădere a forței și a mâniei sale divine. El domnea în palatul său aflat pe crestele înalte ale Olimpului și de acolo, înconjurat de ceilalți zei, cârmuia destinele lumii, împărțind binele și răul printre muritori și veghind asupra împlinirii destinelor lor.

• 

  Rapirea Europei
 
• 

  Leda si Lebada
 
• 

  Zeus si Io
 
• 

  Nasterea Atenei dupa ce Zeus a inghitit-o pe Metis

Genealogia zeilor în mitologia greacă

Uranus Geea v Oceanus Hyperion Coeus Crius Iapetus Mnemosyne Cronos Rhea Tethys Theia Phoebe Themis Zeus Hera Hestia Demetra Hades Poseidon Ares Hefaistos Hebe Eileithyia Enio Eris Metis Maia Leto Semele Afrodita Atena Hermes Apollo Artemis Dionis

Autoritatea asupra oamenilor

Înlănțuirea lui Prometeu

Zeus pictat pe un vas de ceramica

Zeus Otricoli

În legendă se spune că Prometeu a creat oamenii.Zeus a încercat să-i supună și i-a obligat să le aducă jertfă.Oamenii l-au păcălit și batjocorit oferindu-i doar oase și grăsime de taur.Drept pedeapsă, a izbucnit o iarnă năprasnică. Într-o noapte, Prometeu furase focul din vatra zeului Hefaistos pentru a-l duce oamenilor pe pământ. Când Zeus a aflat că titanul Prometeu îi furase focul, a hotărât să-l pedepsească greu pe creatorul oamenilor.

L-a chemat pe fierar, pe Hefaistos, și i-a poruncit să facă din apă și țărână, o fată, ființă muritoare, dar să aibă chip de zeiță. Zeus o numi Pandora, apoi îi dărui o cutie de aramă și îi spuse să o dăruiască bărbatului cu care se va căsători. Zeița Afrodita îi dărui fetei puterea de a sădi iubirea în inima bărbaților. Apoi, zeul Hermes a condus-o pe pământ. Eros, fiul Afroditei,îl ținti pe Epimeteu,fratele lui Prometeu,în inimă.Epimeteu,amețit de dragoste,o zări pe Pandora,și o ceru de soție.Fratele lui Prometeu deschise cutia. Atunci,mii de boli,rele și nenorociri se răspândiseră pe pământ.Așa se răzbunase Zeus pe pământeni. Prometeu, văzând fapta, îl înfruntase din nou pe Zeus. Zeul Olimpului se înfuriase atât de tare, încăt l-a chemat pe Hefaistos, cu niște cătușe tari și niște lanțuri grele. A mai adus și un piron mare și gros. L-a chemat pe Hermes și i-a spus să-l lege pe zeul Prometeu de o stâncă cu lanțurile, să-i pună cătușele grele și să-i înfigă pironul gros în piept. Zeus a trimis pe vulturul lui de încredere, să-i sfâșie în fiecare zi, ficatul,care de fiecare dată creștea la loc. Așa rămase Prometeu atârnat de stânca ascuțită vreme de mult timp. Prometeu strigase către Zeus că oamenii vor viețui vreme de mii și mii de ani, însă el, Zeus, va pieri.

Zeus a coborât pe pământ împreună cu Hermes să observe comportamentul oamenilor.S-a deghizat într-un bătrân sărman și necăjit și a plecat în Arcadia.S-a cazat în palatul regelui Licaon care ura zeii.Și i-a oferitîn batjocură carnea unui rob ucis.Ba chiar încerca să-l ucidă într-o noapte.Zeus fiind furios,l-a transformat pe rege într-un lup și a incendiat cu fulgerele sale tot palatul din temelii. Altă dată,tot deghizat într-un bătrânel,însoțit de Hermes,a călătorit spre Frigia.Nefiind primiți în nicio casă,Zeus se înfuriase din cauza locuitorilor care nu erau ospitalieri deloc.Dar Filemon și Baucis,doi bătrânei,i-au găzduit în umila lor locuință și le-au oferit de mâncare.Pentru buna găzduire,Zeus i-a cruțat pe cei doi.Satul plin de locuitorii cei aroganți și neospitalieri a fost prefăcut într-un lac. Mâniat pe mândria și aroganța oamenilor,Zeus a hotărât să-i distrugă.După ce a distrus două orașe printr-o ploaie de foc (pentru că locuitorii acelor orașe practicau canibalismul ,nu i-a găzduit bine pe el și pe Hermes și nu respectau zeii),Zeus a hotarat sa distruga întreaga omenire printr-un potop.Potopul a durat 9 zile și 9 nopți și a inundat întreg Pământul,ucigând orice ființă.Dar în urma potopului au supraviețuit cu ajutorul arcei un cuplu:Deucalion și soția sa.După potop,aceștia au recreat oamenii și animalele. De atunci, oamenii se supun zeilor olimpieni, construindu-le temple și oferindu-le jertfe și practicând ceremonii în onoarea lor.